istorie, turism cultural, cultura, istorici, studii istorie istorie, turism cultural, discutii istorie, revista istorie, articole
istorie, cultura, forum istorie, turism cultural, articole istorie citate celebre

Cauta pe site

Utilizator






Parola uitata?

Trafic


Tache Rusescu sau sufletul comertului cu vorbe
Scris de Marius Florin Drasovean   

Ce spun unii - romanii, ce spun altii - strainii.

Simbolurile nationale sunt si ele pe deplin utilizate de Rusescu in elaborarea unor insertii. Acestea au menirea de a crea impresia ca o data intrat in birt fiecare posibil consumator se poate identifica cu natiunea careia ii apartine, natiunea putand fi comunicata si/sau vizualizata prin intermediul mancarurilor, bauturii, muzicii etc.

Intr-una dintre aceste insertii, statuia lui Mihai Viteazul de „pe Bulevard” devine element de identificare pentru consumatorii romani, dar si element publicitar pentru Rusescu. Trecand peste faptul ca pozitionarea statuii face ca voievodul sa indice o cu totul alta directie decat aceea a birtului, gestica lui Mihai Viteazul este reinterpretata pentru a servi scopurilor sale comerciale:

„ – Ce arata al Mihai Viteazu

Cu spada lui in mana?

Arata birtul lui Rusescu / La natia Romana! ...”

(„Adeverul”, nr. 1274/1892, p. 3)

Calatorii straini sunt o alta categorie de indivizi prezenti in reclamele lui Rusescu. Impresiile acestora, in urma degustarii produselor comercializate in birt, sunt deosebit de relevante. Indiferent de etnia, nationalitatea sau confesiunea lor, acestia par a se intrece in a promova serviciile carciumarului nostru. Alteritatea in materie de comert si profit se poate dovedi o actiune ineficienta sub aspect economic, fapt de altfel cunosut de Rusescu din moment ce in elaborarea acestor insertii prefera pentru referirile la adresa celuilalt o usoara tenta ironica, sustinuta de rima care nuanteaza in primul rand diferentele de limbaj. In ciuda acestui debuseu, alteritatea ramane insa parte componenta in structura insertiilor fiind adaptata scopurilor comerciale.

Una dintre insertii, singura de altfel de acest gen, prezinta impresiile unui neamt, ale unui grec si ale unui roman, fiind si singura publicata de trei ori la rand cu titlul „Plebiscit”:

„Eu intr’o zi am intrebat

P’un neamt, P’un grec si P’un roman

Sa’mi spue mie adevarat:

Care e birtul cel mai bun

Neamtul respunse: Eu stiu unul

Ce face snitel bun – me mir!

Este gasthaus la Rusescu

in Plevnastrasse, numer fir...

Si eu cunoscu respunse grecul,

Pe care’l ineca obida

Un birto unde am mancato

Cum n’am mancat niti la Patrida

Te sarmalute, te pilafuri

Te scordolele adelfe!

Te patlagele impanate,

Te baclavale, te cafe!

La birto asta io maninco

In timpo verei, timpo ernei

Sinto amic cu Kir Rusescu,

La tesaris, in strada Plevnei.

Rumanu zise: fleici mai bune

Ca la birtu-asta n’am gasit

Si ce potroace minunate!

Si ce mancari! S’a ispravit(s.n.)".

("Adeverul", nr.1271/1892, p.3)

Dupa cum se poate observa fiecare personaj isi construieste argumentatia pornind fie de la bucataria nationala, fie de la propriile gusturi. Insa toate aceste argumentatii concura la crearea unei imagini favorabile lui Rusescu. In insertiile care-l prezinta pe celalalt este reluata ideea acelui loc numit „acasa”, de data aceasta prin „acasa” intelegandu-se patria, natiunea.  Germanul se mira de calitatea snitelului produs in Romania, iar grecul constata ca asemenea mancare n-a „mancat niti la Patrida”. Interesant de asemenea este modul in care mesajul este construit in cadrul insertiei: germanul este cel care indica locatia, grecul prezinta oferta lui Rusescu, pentru ca romanul sa fie cel care da verdictul la intrebarea lansata in prima parte a insertiei: „Si ce mancari! S’a ispravit”.

In galeria personajelor care beneficiaza de serviciile lui Rusescu, pe langa greci, romani sau germani, ii intalnim si pe rusi, unguri. Reclamele care au ca actori principali pe cei din urma evidentiaza prioritatile care au stat la baza alegerii acestui birt. In ceea ce il priveste pe rus, rationamentul este simplu, dar vizibil marcat de alteritate: mananca la Rusescu din „simpatie” dar mai ales ca „dupa nume pare Rus” („Adeverul”, nr. 1284/1892, p. 3). Acelasi rationament, dar ceva mai nuantat, este valabil si in prezentarea ungurului. Chiar daca acesta renunta la serviciile unui co-national, „nu mai mergem / La birte ungurescu” („Adeverul”, nr. 1288/1892, p.3), este suficient de precaut avand grija sa-i confere lui Rusescu atributele unui ungur („Si iotocat ii zicem / Lui baratom Rusescu...”). Spre deosebire de acestia, germanului, caruia i se mai acorda statutul de personaj principal intr-o serie de alte reclame, nu i se mai cere sa comunice natiunea germana, ci doar sa o vizualizeze pentru a o refuza. El este chemat sa refuze locatiile in care si-ar putea intalnii prietenii germani („Nu me duc nici la bierhaus,/ Nu mai merg nici la popici” („Adeverul”, nr. 1289/1892, p. 3), simbolurile bucatariei germane („Nu vreau sa’mi dati atunci / Ca sa mai prinz putere / Nici crenvirsi cu hrean, / Nici halba cu bere” („Adeverul”, nr. 1294/1892, p. 3), iar un „O du lieber Augustin!” cantat cu lautarii(s.n.) este de preferat unui „obiribiraus” cantat cu co-nationalii. Mancarea si vinul inlocuiesc asadar jocul de popici si berea, tocmai pentru ca serviciile furnizate la Rusescu sunt caracterizate de promptitudine: „la Rusescu’n birt / Iti frige puiu’ntr’un minut”, nefiind nevoie sa ti se strige „Gleich mereu” deoarece „baietii’s spirt” („Adeverul”, nr. 1289/1892, p. 3). Mesajul transmis prin intermediul insertiilor care-l au pe german ca personaj central este simplu, putand fi rezumat in cateva cuvinte: la Rusescu gasesti muzica, mancare, servicii etc. mai ceva ca la germani!

Englezul este chemat si el sa se pronunte asupra calitatii serviciilor furnizate in birt. Punctand unicitatea localului prin afirmatia „ca’n Capitala e / O singura gradina”, putem crede ca este pe deplin multumit de servicii din moment ce „d’ar putea, cu el / Ar duce-o la Englezi” („Adeverul”, nr. 1303/1892, p. 3). Nu numai englezii si-ar dori o sucursala a birtului lui Rusescu, ci si „comitetul Executiv din Chicago” care a adresat o invitatie proprietarului pentru a deschide un asemenea local pe teritoriu american. Din pacate nu stim care au fost actiunile practice „intreprinse” de Rusescu in conditiile in care a „respuns ca va aviza” o asemenea cerere („Adeverul”, nr. 1297/1892, p. 3). Cert este ca ulterior, aceasta chestiune nu a mai fost adusa in discutie in vreo alta insertie.

„Rabinul" Tache

Imaginea Evreului in Romania sfarsitului de secol XIX, Ilustratiunea, 5 martie 1895Insertiile comandate avand ca personaj principal evreul prezinta o particularitate aparte. Una dintre acestea, cu implicatii puternice in ceea ce priveste postul, reinterpreteaza vorbele Rabinului, practicand mesajul de influentare in defavorea celui informational: „Sambata ce vine e zi de post pentru Israeliti; un rabin le-a predicat ca pot manca in acea zi la birtul lui Rusescu, „caci, a zis predicatorul, poti manca toata ziua si seara par’ca n’ai mancat nimic – asa de bune sunt mancarile” („Adeverul”, nr. 1296/1892, p. 3). Nu putem sti care a fost reactia comunitatii evreiesti la acest gen de reclame, dar bazandu-ne pe faptul ca, din principiu, comunitatea mozaica este una care respecta cu multa acribie preceptele impuse de credinta, acest gen de insertii nu vor fi creat decat indignare in randurile acestora. Incert ramane insa si un alt aspect, acela ca „dupa post, israelitii / Au pornit cu toti(s.n.) pe drum / Sa manance la Rusescu / Si mananca si acum (s.n.)” („Adeverul”, nr. 1301/1892, p. 3). Cu toate acestea, Rusescu pare sa fi fost apreciat de comunitatea evreiasca din moment ce „a primit cartile de vizita cu felicitari a peste doue sute israeliti pentru ca gateste cuser” („Adeverul”, nr. 1291/1892, p. 3).

Invazia birtului.

La un moment dat Rusescu isi modifica stilul in care isi promoveaza reclamele, prezentandu-le sub forma unor telegrame, tonul umoristic pastrandu-se insa. Printr-o asemenea telegrama lui Tache Rusescu i se aducea la cunostinta de catre Tasache Mizileanu din Mizil ca venea in capitala cu familie numeroasa: „eu, nevasta, bunica, soacramea, opt copii, paisprezece nepoti, cinci veri, doui unchi, sase verisoare, noue cumnati, zece fini, trei gineri, doui cuscri, opt cumetrii” („Adeverul”, nr. 1280/1892, p. 3.). Nu ne putem pronunta daca a rezolvat sau nu problema cazarii unui grup atat de numeros in capitala, cert este ca principala grija a acestuia este mancarea din moment ce adreseaza lui Rusescu intrebarea: „Ai mancare destula ca sa ne dai?”. Raspunsul la aceasta telegrama, pe care il regasim sub textul acesteia, denota faptul ca Rusescu nu numai ca a prevazut, dar este si obisnuit cu asemenea situatii: „Ba bine ca nu! Puteti veni tot orasul. Mancari si beuturi berechet”. Putand face fata unor asemenea „invazii” nu e de mirare ca intr-o alta reclama proprietarul birtului nostru era convins ca „dac’ar navali o data / Din Buzeu si din Ploesti, / Din Craiova, Iasi, Braila, / Calatori in Bucuresti / - / Si-ar veni si cu o sete / Si o foame foarte mare”, numai el „sa’i hraneasca e in stare”(„Adeverul”, nr. 1227/1892, p. 3).

Apusul comertului cu vorbe

Un anume domn Mihalache care semneaza una dintre reclamele de la sfarsitul lui septembrie 1892 („Adeverul”, nr. 1302/1892, p. 3), anticipeaza prin tonul melancolic din prima parte a insertiei („Toamna vine, vantul bate / Vara pleaca si ne lasa”), sistarea tiparirii acestor insertii in paginile „Adeverului”. Chiar daca „acu’i vremea de petreceri / La Rusescu, sub terasa...”, din pacate, de la inceputul lunii octombrie a anului 1892, acest gen de reclame nu mai apare in paginile „Adeverului”. Ipotezele ce se contureaza sunt numeroase. O serie de factori pot explica sistarea acestor aparitii: fie devenise intr-atat de cunoscut incat nu mai avea nevoie de publicitate, fie Rusescu s-a reprofilat pe alt gen de activitati, fie posibilul acord cu cei de la “Adeverul” a incetat dintr-un motiv necunoscut, fie a renuntat la serviciile creatorului de reclama in ideea ca un asemenea creator a existat, fie lipsa unei inspiratii in elaborarea textului in conditiile in care rareori s-a intamplat ca aceeasi insertie sa fie publicata de doua ori.

Reclamele sunt doar componente, este drept foarte importante, ale unui ansamblu mult mai cuprinzator, prezent in viata fiecaruia de zi cu zi, reprezentat de societatea de consum. In aceste conditii, scopul imediat al reclamei este acela de a atrage atentia consumatorului asupra unui produs sau serviciu, dorind influentarea lui in vederea procurarii si utilizarii acestuia. Pentru a fi perceputa, reclama trebuie sa se distinga in masa crescanda de publicitate cu care este confruntata populatia, deci sa contrasteze, sa surprinda prin continut si forma. Probabil ca Tache Rusescu era constient de aceste lucruri in momentul in care a comandat prima insertie. Fiind doar un mic comerciant induce insertiei efect printr-o serie de avantaje vizibile, iar “dac’o fi stirea-adeverata” este birtul cel mai bun, cu cea mai gustoasa mancare, cel mai ieftin, langa Hotel de Franta etc. Nu numai romanii, dar si strainii (ceilalti) sunt chemati sa garanteze calitatea serviciilor furnizate in birt. Alteritatea este investita cu alte valente, in acest caz fiind folosita in scopuri comerciale. De data aceasta este nevoie de evreu sau de grec, selectia si proiectul de respingere fiind inlocuite de acceptarea celuilalt asa cum este doar pentru a conferi unicitatea lui Rusescu in breasla. Rima insertíilor lui Rusescu ar putea fi catalogata ca fiind una ieftina, insa, dupa cum s-a putut observa cuvintele nu sunt inserate intamplator, fiecare contribuind la transmiterea unui anumit mesaj. Chiar daca zilnic modifica textura insertiei, setul de cuvinte de la baza este acelasi (birt, Rusescu, Hotel de Franta, calea Plevnei etc.), abilitatea sa constand in a crea zilnic o alta poveste. Astfel, birt, terasa sau gradina, la Rusescu pot fi satisfacute orice gusturi in materie de gastronomie sau muzica, el reusind sa difuzeze acest mesaj catre publicul-tinta explicandu-i cum si in ce masura serviciile furnizate de el pot oferi si satisface anumite dorinte, gusturi, nevoi sau aspiratii.

 

(Sub o forma partial diferita acest text a fost publicat si in Revista Erasmus, nr. 14/2003-2005, pp. 91-104)