istorie, turism cultural, cultura, istorici, studii istorie istorie, turism cultural, discutii istorie, revista istorie, articole
istorie, cultura, forum istorie, turism cultural, articole istorie citate celebre

Cauta pe site

Utilizator






Parola uitata?

Trafic


Cauzele infrangerii Frantei in al doilea Razboi Mondial
Scris de Mihai Croitoru   

Semnatarii acordului de la Munchen.Infrangerea Frantei in numai sase saptamini a luat prin surprindere intregul mapamond. Franta era marea invingatoare din primul razboi mondial si o mare putere militara. In decursul timpului s-au evidentiat mai multe versiuni in ceea ce priveste acest deznodamint. S-a pus accentul pe slabiciunea Republicii parlamentare, incapabila sa asigure securitatea externa a tarii, pe deficienta armamentului, atat cantitativa cit si din punct de vedere al calitatii. Alte cauze majore luate in calcul au fost slabul ajutor primit din partea englezilor, obtuzitatea clasei politice, dar mai ales vinovatia conducatorilor militari.

Pentru multi, sfirsitul Republicii a III-a s-a prefigurat odata cu momentul Munchen (28-30 septembrie 1938). Edouard Daladier, reprezentantul Frantei la aceasta conferinta, din erou al pacii devine in scurt timp simbolul lasitatii diplomatice a franco-englezilor1. Din perspectiva occidentala aceasta cedare corespundea unui curent anti comunist si anti razboi.

Impotriva tendintelor expansioniste ale Germaniei si Italiei, Franta si Anglia iau atitudine. Pentru victoria uneia din cele doua tabere era necesar sprijinul U.R.S.S. Franta a intreprins numeroase demersuri diplomatice pentru a obtine sprijinul acestui stat, impotriva unei noi incalcari a tratatelor de catre Germania. In acest scop, o delegatie franceza condusa de generalul Doumenc s-a deplasat la Moscova. Intre aprilie-august 1939 intre diplomati francezi, englezi si sovietici au loc intrevederi incheiate insa fara nici un rezultat. Marea Britanie a avut un rol esential in tergiversarea discutiilor, iar U.R.S.S. s-a aratat neincrezator si rezistent. Stalin dorea ca Polonia sa accepte trecerea Armatei Rosii pe teritoriul sau. Polonezii au refuzat sa faca parte dintr-un sistem care sa includa si U.R.S.S. Totusi, discutiile au continuat pana in preajma zilei de 23 august 1939, cand la Moscova se va semna intre Germania si U.R.S.S. unul din cele doua pacte de non agresiune dublat de un protocol secret, prin care erau repartizate zonele de influenta2

Diplomatia franceza nu s-a aratat suficient de flexibila pentru a trata cu U.R.S.S. si nici ferma in privinta Germaniei conduse de Hitler. Divergentele si neconcordanta viziunii intre Franta si Anglia, cu privire la modalitatile de pastrare a pacii au avut si ele un rol in declansarea razboiului. Cand cele doua puteri s-au decis pentru o politica ferma a fost prea tirziu, iar alianta lor a fost sensibil slabita datorita necooptarii statului sovietic.

Socul pactului de la 23 august a fost imens. In aceeasi zi, la Paris a fost convocat de urgenta Consiliul de Razboi. S-a considerat ca Franta era pregatita pentru un Razboi impotriva Germaniei. Daca aceasta ataca Polonia, Franta trebuia sa ramana fidela angajamentelor luate si sa declare razboi Germaniei. La 1 septembrie 1939 inevitabilul s-a produs, teritoriul polonez a fost invadat de Wehrmacht, iar Franta declara razboi Germaniei la 3 septembrie 1939.

O alta cauza a infrangerii Frantei a fost  slabiciunea regimului parlamentar: regimul de la Vichy a invinovatit Republica a III-a. Aceasta ipoteza nu este adevarata decat partial. Au fost date drept cauze anumite trasaturi ale Republicii a III-a: suveranitatea parlamentara si instabilitatea guvernamentala, ce nu a oferit o conducere puternica in momente de criza, multi-partitismul si opozitia dreapta-stinga.

In preajma atacului german la nivelele inalte ale statului s-a dus o lupta pentru suprematie intre Paul Reynaud si Edouard Daladier. La 21 martie 1940 Reynaud a devenit prim ministru in locul lui Daladier, dar nu a reusit sa-l indeparteze din guvern, acesta pastrand Ministerul Apararii Nationale. In ziua atacului, pentru scurt timp, Franta nu a avut guvern: Paul Reynaud si-a dat demisia pentru a provoca o remaniere a guvernului si a comandamentului3. Atacul il obliga sa renunte, dar preia ministerul Apararii. Reynaud a procedat apoi la inlocuirea generalului Gamelin din fruntea  armatei cu generalul Weygand. Primul ministru a obtinut si sprijinul maresalului Petain care devenea vice presedinte al Consiliului de ministri.

Pentru poporul francez o problema majora o constituiau diviziunile interne .Vechea distinctie intre o Franta catolica si una laica parea depasita, dar victoria Frontului Popular in anul 1936 a adancit diviziunea intre dreapta si stanga. Dupa 1938 a aparut si diviziunea anti sau pentru acordul de la Munchen .

Al doilea razboi mondial a debutat ca un razboi clasic, ca o confruntare intre natiuni. Statul Major francez s-a bazat pe experienta primului razboi mondial, considerand ca noua confruntare va fi una statica in care fortificatiile vor juca un rol esential. In aceasta privinta Linia Maginot construita intre 1931-1935, la frontiera vestica intre localitatile Bale si Longuyon era considerata inexpugnabila (130 de cazemate)

Intr-o serie de mesaje adresate poporului francez intre 20-25 iunie 1940, maresalul Petain dadea ca principala cauza a infrangerii inegalitatea efectivelor angajate4. De asemenea, Petain ii considera pe englezi vinovati de a fi lasat singura Franta.

La 23 august 1939 a fost convocat un consiliu de razboi la care au participat membri ai Guvernului si comandanti ai armatei (Gamelin, Darlan, Vuillemin). Reprezentantii militari au fost intrebati daca armata este pregatita de razboi. In functie de raspunsul dat urma, a fi luata in considerare intrarea Frantei intr-un eventual razboi. Gamelin si amiralul Darlan au dat asigurari ca armata terestra si marina sunt pregatite.Vuillemin, seful de stat major al armatei aerului a aratat diferenta numarului de avioane dintre coalitia franco-engleza-polona si germani supra-evaluand fortele adversarului. Se considera ca diferentele pot fi anulate datorita aportului de noi avioane engleze.

La 1 septembrie s-a ordonat mobilizarea tuturor barbatiilor intre 20-48 de ani. Numarul francezilor mobilizati va ajunge la 5.100.000 persoane5. Armata franceza numara 94 de divizii (dintre care 3 in Levant, 8 in Africa de Nord, 3 la Narvik). Cele mai multe din trupe erau dispuse in nord-est la granita cu Belgia. Armatei franceze s-au adaugat 10 divizii britanice, plus posibil cele 9 divizii olandeze si cele 22 divizii ale armatei belgiene6. Pe frontul de vest germanii dispuneau la 10 mai de 114 divizii care vor ajunge progresiv la 137. Diferenta armamentului infanteriei nu era semnificativa, iar dupa cum se poate observa ca numar, adversarii erau aproximativ egali.

Tinand cont de importanta pe care au avut-o blindatele in al doilea razboi mondial trebuie subliniat raportul de forte dintre franco-englezi si germani in ceea ce priveste aceasta arma, avindu-se in vedere numarul pieselor, calitatea si modul de folosire. Gemanii dispuneau de circa 2800 tancuri fata de 2280 ale adversarilor lor 7. Unele tipuri de tancuri erau superioare celor franceze.

Artileria era considerata o arma necesara, atat pentru ofensiva cat si pentru aparare, iar francezii pareau a avea superioritatea in acest domeniu. Insa slaba colaborare dintre aviatie si armata terestra a anulat acest avantaj. Raportul de arme anti-tanc era de 1:3 in favoarea germanilor

In privinta aviatiei, disproportia dintre cei doi adversari era mare. Razboiul a prins forta aeriana franceza in plina transformare. In sedinta din 23 august, Vuillemin considera ca Axa dispunea de 6500 aparate in prima linie si 6000 in a doua linie, iar coalitia franco-polona-britanica ar fi avut 3800 aparate in prima linie si 1900 in a doua8. Statul major francez conta pe sprijinul aviatiei britanice. In septembrie 1939 doar 500 de avioane franceze erau capabile de a asigura misiuni de razboi.In mai 1940 francezii dispuneau de 1500 aparate (1300 moderne, 600 avioane de vinatoare,100 bombardiere la care se adaugau 350 aparate engleze cu bazele pe teritoriul Frantei.Acestora li se opuneau 4000 de aparate ale germanilor (1500 bombardiere, 1000 avioane de vinatoare)9

Inaltul comandament francez este principalul vinovat de infrangere .Ofiterii care alcatuiau Statul Major au incercat sa se disculpe, de vina ar fi fost neinterventia suficienta a englezilor, clasa politica, soldatii. Inaltul comandament francez nu a stiut sa gaseasca strategia necesara pentru a respinge atacul si nu s-a adaptat situatiei existente. Franco-englezii aveau ca model primul razboi mondial: se avea in vedere un razboi de lunga durata, de uzura.

Statul Major francez se baza pe o conceptie invechita care nu tinea seama de schimbarile intervenite in tehnica, in tactica si strategia militara. Exemplul Poloniei infranta in trei saptamani nu a parut a fi suficient pentru a dovedi eficacitatea blindatelor si aviatiei. Pe intreaga durata a luptelor din Polonia, misiunea militara franceza condusa de generalul Faury nu a incetat sa informeze guvernul Daladier si inaltul comandament de metodele folosite de germani. Raspunsul generalilor francezi a fost: "Franta nu este Polonia"10.

Daca numarul si calitatea blindatelor nu dadea nici uneia dintre parti o superioritate neta, totusi dispunerea lor si rolul in cadrul armatei erau diferite. In armata germana blindatele erau grupate in divizii autonome cu unitati de infanterie care le erau subordonate. Diviziile blindate trebuiau sa aiba rolul de a strapunge liniile inamice. In schimb, comandamentul francez nu a stiut sa gaseasca cea mai buna modalitate de a utiliza la maximum blindatele sale. Luand ca exemplu  primul razboi mondial sau razboiul civil din Spania, unde nu si-au aratat din plin eficacitatea, tancurile erau privite mai mult ca mijloc de aparare. Generalii Gamelin si Georges, dar mai ales generalul Weygand si maresalul Petain nu au acordat atentia cuvenita organizarii unor unitati de blindate autonome si unitare .Gamelin considera ca "diviziile blindate sunt un instrument prea greu si putin manevrabil"11.Tancurile erau un auxiliar a infanteriei, ca urmare au fost raspandite in masa acesteia. De asemenea, tancurile franceze nu au fost dotate cu mijloace de recunoastere si de comunicatie sau cu arme anti-aeriene si anti-tanc eficiente.

Intr-un razboi de uzura, dar si unul fulger, intr-o epoca a inventiilor, comunicatiile sunt esentiale. Insa in cadrul armatei franceze, materialele pentru transmisiuni erau vechi, dar si conceptia referitoare la acest domeniu era perimata, nu corespundea evolutiei tehnicii. Armata franceza nu a utilizat  transmisiunile radio. Centrul de transmisiuni al generalului Gamelin de la Vincennes era bine echipat cu mijloace de comunicatie cu fir, dar nu avea nici o instalatie radio. Statul major deplasat si situatia de razboi, legaturile cu situatia de pe front si comunicatia cu armatele au fost rupte.

In privinta planului general de a infrange Germania, Franta si Anglia se bazau pe un razboi de lunga durata. Decisiv era in acest caz Imperiul Colonial al acestor doua mari puteri. Pe de alta parte,Germania avea nevoie sa importe mijloacele necesare pentru ducerea razboiului. Franta considera ca adversarul sau poate fi invins daca era asfixiat economic si anume sa fie oprit importul de minereu de fier din Suedia si cel de petrol din Romania si U.R.S.S. In acest scop au fost concepute mai multe planuri prin care se aveau in vedere debarcarea la Salonic, atacuri aeriene asupra puturilor din Caucaz. Englezii au propus la randul lor bombardarea Ruhrului. Nici unul din aceste planuri nu a fost acceptat de celalalt aliat deoarece erau greu de realizat, si nu tineau seama de posibilitati. Un alt spatiu pentru ofensiva parea a fi Belgia pentru care au fost elaborate doua planuri Dyle si Breda.

La 10 mai 1940 armata germana invadeaza fara declaratie de razboi Olanda, Belgia si Luxemburg. Dar lovitura de gratie a lui Hitler a fost ofensiva in Ardeni.Prin aceasta zona, diviziile blindate conduse de Guderian au atins Meusa la Sedan pe 13 mai. La 14 mai diviziile germane strapung pe deplin frontul francez. Conducatorii militari francezi si englezi au avut certitudinea ca principalul atac va avea loc in Belgia, drept urmare efortul principal a avut ca spatiu frontul de nord-vest. Trupele franceze au ramas in aceasta parte a frontului contraatacand in Belgia, iar fiecare pas inainte insemna o expunere mai mare a ariegardei. Conform lui Liddell Hart "catastrofal pentru francezi nu a fost atitudinea lor  defensiva ... ci caracterul ofensiv al planului lor"12

Interior al liniei Maginot.Responsabilii francezi au neglijat Ardenii, considerand suficient obstacolul geografic. Acest masiv se afla in mijlocul sistemului defensiv francez (Linia Maginot si trupele franceze din nord-vest). In perioada anterioara atacului au existat mai  multe voci care au aratat deficienta aparariii in aceasta regiune. Generalul Corap comandantul armatei a IX-a a cerut in mod repetat intarirea acestei parti a frontului. Exasperat generalul Gamelin a replicat: "Meusa, Meusa dar  nu ma interseaza"13. Pierre Taittinger, important om politic a denuntat si el carentele apararii in regiunea Sedan. Trupele de aici nu erau suficient de numeroase, nici bine pregatite si nu beneficiau de sprijinul aviatiei si de suficiente arme anti tanc si anti aeriene.

Jean Pierre Azema urmarind cronologic desfasurarea razboiului considera ca infrangerea a avut loc in trei timpi14: surpriza strategica (10 mai-17 mai), o relativa stabilizare a frontului (26 mai-10 iunie) corespunzand evacuarii de la Dunkerque,iar ultima faza aceea a retragerii generalizate. Statul major francez a facut greseala de a angaja totalitatea trupeler apte de a lupta, in manevra intreprinsa in Belgia. Cand a fost cert ca trecerea Meusei pune in pericol securitatea Frantei, nu a existat nici o forta de rezerva in stare sa intre imediat in lupta. Apararea franceza nu putut face fata unui atac aerian nimicitor combinat cu o ofensiva terestra rapida.

Colonelul de Gaulle.Infrangerile militare au provocat si criza politica, in zilele de 16 mai si 4 iunie au avut loc doua remanieri de guvern, al caror principal rezultat a fost ascensiunea lui Philippe Petain, invingatorul de la Verdun. Primul ministru Reynaud a incercat miscari disperate pentru a pastra integritatea Frantei. La 16 mai in locul lui Gamelin era numit generalul Weygand, loctiitor al lui Foch in primul razboi mondial. Insa Weygand avea conceptii si mai invechite decit predecesorul sau, el se afla in Siria si nu era la curent cu situatia reala de pe front. I-au trebuit trei zile pentru a ajunge in Franta. Oamenii noi au fost prea putin sau prea tirziu promovati, de Gaulle a fost numit doar la 5 Iunie 1940 subsecretar de stat la Ministerul Apararii.

Intre 26 mai si 10 iunie s-a produs o relativa stabilizare a frontului. In aceasta perioada datorita germanilor ce s-au oprit din inaintare, a unor conditii nefavorabile pentru bombardamentul aerian si a bunei organizari a operatiei Dynamo au fost evacuati de pe plajele de pe Dunkerque circa 338.000 de francezi si englezi. In momentul semnarii armistitiului de la Rethondes in Franta nu se mai afla teoretic nici un englez. Coalitia dintre francezi si englezi nu a functionat la parametri necesari pentru o victorie imediata sau pentru blocarea ofensivei Wehrmachtului. Cele doua puteri au declarat razboi Germaniei, dar pana la ofensiva Reich-ului nu au intreprins nici o actiune militara semnificativa.

Intrarea armatelor germane in Paris, 14 iunie 1940.Cu exceptia  unor mici succese, armata franceza a dat inapoi incepand retragerea generalizata. La 14 iunie 1940 Parisul a cazut in mainile germanilor. Guvernul parasise mai devreme capitala optand pentru Bordeaux. La 17 iunie intr-un discurs, maresalul Petain a aratat ca trebuia incetata lupta. La 18 iunie s-a luat decizia de a se considera orase deschise toate localitatile cu mai mult de 20.000 locuitori, a fost interzisa si aruncarea in aer a podurilor.

La 22 iunie 1940 era semnat armistitiul, de fapt un diktat.

Infrangerile miltare, invadarea teritoriului, bombardamentdele aeriene, amintirea razboiului precedent au antrenat exodul populatiei. Estimat la aproximativ 8 milioane persoane (o cincime din populatia Frantei) exodul a fost amplificat de fuga guvernului si disolutia administratiei si a altor institutii. Teama populatiei si  parasirea vietii normale au sporit panica soldatilor, impunindu-le sentimentul puternic de catastofa, chiar daca  sentimentul unei reveniri a mai existat.Guvernul si statul major al armatei s-au dovedit incapabili de a face fata unei crize acute.

Intre 10 mai-25 iunie pierderile francezilor au fost foarte mari: 100.000 de militari morti dintre care 30 de generali, 200.000 de raniti si 1.500.000 de prizonieri15. De mentionat ca in perioada interbelica armata a obtinut aproape mereu mijloacele financiare cerute si din aceasta perspectiva nu au existat mari probleme.

 

NOTE

  1. J. P. Azema si F. Bedarida (coord.), La France des annees noires,vol.1, Seuil,1993, p. 11.
  2. Ibidem, p. 30
  3. R. Remond, Notre siecle, Fayard, Paris, 1993, p. 247.
  4. H. Michel, La seconde guerre mondiale,vol.1, P.U.F., Paris,1968, p. 153.
  5. Ibidem, p. 99.
  6. Ibidem.
  7. Ibidem, p. 102.
  8. C. Paillat, Le desastre de 1940,vol. 2, Robert Laffont,Paris,1984, p.106;
  9. H. Michel,op. cit., p. 104.
  10. C. Paillat,op. cit., p. 162.
  11. H. Michel, op. cit., p. 103.
  12. Liddell Hart, Istoria celui de-al doilea razboi mondial, Orizonturi&Lider, Bucuresti, 1998, p. 102.
  13. C. Paillat, op. cit, p. 325.
  14. J. P. Azema , 1940 l'anee terible, Editions du Seuil, Paris, 1990, p. 97.
  15. Ibidem, p. 77.

 

BIBLIOGRAFIE

  • Jean Pierre Azema si Francois Bedarida (coord.), La France des annes noires ,vol.1, De la defaite a Vichy, Seuil, Paris,1993.
  • Jean Pierre Azema, 1940 l'anee terible, Editions du Seuil, Paris, 1990.
  • Jaques Chapsal, La vie politique en France de 1940 a 1958, Presses Universitaires de France, Paris, 1993.
  • Liddell Hart, Istoria celui de-al doilea Razboi Mondial,Editurile Orizonturi&Lider, Bucuresti,1998.
  • Henri Michel, La seconde guerre mondiale, Presses Universitaires de France, Paris,1968.
  • Claude Paillat, Le desastre de 1940, vol.2, La guerre immobile (avril 1939-mai 1940), Editions Robert Laffont,Paris,1984.
  • Rene Remond, Notre Siecle, de1918 a 1991, Fayard, Paris, 1993.
 
{moscomment}